In cele ce urmează este limpede că ortodocşii trebuie să dezaprobe mişcarea masonică şi să se despartă de ea dacă,
necunoscându-i scopurile, i s-au alăturat. Pike, în cartea sa Principiile morale şi dogmele Francmasoneriei de rit
scoţian antic şi acceptat, ne spune că ” Fiecare lojă masonică este un templu şi învăţăturile sale sunt catehismul unei
religii.”(pag.213). ”Masoneria, în jurul altarelor căreia, creştinii, evreii, musulmanii, budiştii, adepţii lui Confucius sau cei ai lui
Zoroastru se pot aduna frăţeşte uniţi în rugăciune către acelaşi Dumnezeu, este la urma urmelor Baalismul”(pag. 226).
”Masoneria, ca toate religiile, îşi ascunde secretele de toţi, cu excepţia aleşilor, şi foloseşte explicaţii şi interpretări false ale
simbolurilor sale ca să-i înşele pe cei ce merită numai să fie înşelaţi” (pag. 105) Patriarhul Atenagoras (al Constantinopolului) şi
arhiepiscopul Iacob (al Atenei) au citat şi reprodus frecvent următorul paragraf din Capitolul 10 al lucrării mai sus citate: ”Nici
un om nu poate spune cu certitudine, în ciocnirea şi conflictul credinţelor potrivnice, care este adevărul, sau că el este sigur că
posedă adevărul, aşa încât oricine ar trebui să simtă că este posibil ca un altul, tot atât de cinstit şi de sincer cu sine, chiar dacă
are o opinie contrară, ar putea fi în posesia adevărului.” Înşişi fondatorii mişcării ecumenice şi conducătorii ei fac parte din
această ”ordine” masonică care îi dirijează. Mai este de mirare atunci că Ortodoxia ajunge fără importanţă pentru aceşti
oameni.
Declaraţie Oficială
Episcopii Bisericii Ortodoxe a Greciei în şedinţa din 12 octombrie 1933, s-au ocupat de studierea şi examinarea acelei
societăţi secrete internaţionale - Francmasoneria. Au ascultat cu atenţie expunerea introductivă a Comisiei celor patru
episcopi ce au alcătuit-o din însărcinarea primită de la Sfântul Sinod în precedenta sa şedinţă; de asemenea poziţia Facultăţii
de Teologie a Universităţii din Atena şi în mod special părerea în această problemă a profesorului Panag Bratsiotis. De
asemenea au luat în considerare informaţiile asupra acestei chestiuni apărute în Grecia sau în străinătate.
”Francmasoneria nu este o societate filantropică sau o şcoală filosofică, ci constituie un sistem mistagogic ce aminteşte de
vechile credinţe păgâne din care provine şi a căror continuare şi rod este. Acest lucru nu este numai recunoscut de membrii
proeminenţi ai lojelor, ba ei chiar declară acest lucru cu mândrie, afirmând literal: ’’Francmasoneria reprezintă
supravieţuirea credinţelor antice şi poate fi numită păstrătoarea lor”; ’’Francmasoneria izvorăşte din misterele egiptene’’; ”
umilul atelier al Lojei Masonice nu reprezintă altceva decât peşterile şi întunericul cedrilor Indiei, necunoscutele adâncuri ale
Piramidelor, criptele măreţelor temple ale lui Isis; în misterele greceşti ale Masoneriei, mergând pe strălucitoarele drumuri
ale înţelepciunii deschise de marii iniţiaţi Prometeu, Dionisos şi Orfeu, se află formularea eternelor legi ale
universului!”Această legătură între Masonerie şi vechile credinţe idolatre este mărturisită de toate ritualurile ce sunt
interpretate în timpul iniţierilor. Ca şi în ritualurile vechilor credinţe idolatre unde viaţa şi moartea zeului erau imitate, în
această repetare imitativă a zeului, iniţiatul murind o dată cu moartea patronului cultului, care întotdeauna era o persoană
mitologică personificând Soarele sau natura care moare iarna şi învie primăvara, tot astfel se întâmplă şi în cea de-a treia
treaptă a iniţierii în Masonerie, când este repetată moartea lui Hiram – patronul Masoneriei, repetare în care iniţiatul este
supus aceloraşi lovituri, cu aceleaşi instrumente şi în aceleaşi zone ale corpului ca şi Hiram. După cum mărturiseşte un
important francmason, Hiram este” ca şi Osiris, ca şi Mithra, ca şi Bachus una din personificările Soarelui.” Astfel
Masoneria este, cum s-a şi recunoscut, o religie foarte diferită, separată şi străină de credinţa creştină. Acest lucru este arătat
fără nici o îndoială de faptul că ea are propriile-i temple cu altare pe care slujitorii lor le numesc ”ateliere ce nu pot avea mai
puţină istorie şi sfinţenie decât Biserica ” şi le caracterizează ca fiind temple ale virtuţii şi înţelepciunii unde Fiinţa Supremă
D
este adorată şi unde este învăţat adevărul. Îşi are propriile ceremonii religioase, ca ceremonia adoptării - botezul masonic,
ceremonia recunoaşterii conjugale - căsătoria masonică, ritualul morţii, consacrarea templului masonic şi altele. Îşi are
propriile iniţieri, propriul ceremonial ritual, are ordine ierarhică proprie şi o disciplină bine întemeiată. Din existenţa
agapelor masonice, a sărbătoririi solstiţiilor de vară şi de iarnă se poate concluziona că Masoneria este o religie fiziolatră
(adorarea naturii). Este adevărat că la prima vedere Francmasoneria se împacă cu oricare altă religie pentru că nu dă nici o
importanţă religiei căreia iniţiatul îi aparţine. Acest lucru se explică prin caracterul sincretic pe care îl posedă, chiar acest
caracter dovedind că ea îşi are rădăcinile în vechile credinţe idolatre care acceptau spre iniţiere pe adoratorii oricăror alţi
zei. Dar ca şi credinţele idolatre, în ciuda aparentului caracter de toleranţă şi acceptare a zeilor străini, prin acest caracter
sincretic subminează şi treptat zdruncină încrederea în celelalte religii astfel încât Francmasoneria, care încearcă să
înglobeze treptat întreaga omenire şi care promite perfecţiunea morală şi cunoaşterea adevărului, astăzi vrea să se ridice în
poziţia unei super-religii, privind la celelalte religii (neexceptând creştinismul) ca fiindu-i inferioare. Astfel induce adepţilor
săi ideea că numai în lojele masonice se taie şi se şlefuieşte piatra cea necuprinsă şi neînţeleasă. Şi faptul că numai
Francmasoneria creează o fraternitate excluzând orice alte legături (ce sunt considerate de Masonerie ca fiind inferioare,
chiar când e vorba de biserica creştină) dovedind fără tăgadă pretenţiile sale de supra-religie. Aceasta înseamnă că, prin
iniţierea masonică, creştinul ajunge frate cu musulmanul sau cu budistul, în timp ce creştinul neiniţiat în Masonerie devine
pentru el un străin. Pe de altă parte, Francmasoneria prin continua exaltare a cunoaşterii şi prin încurajarea liberei cugetări
“nepunând nici o stavilă căutării adevărului” (după cum afirmă în Constituţia şi riturile sale), şi chiar mai mult, prin
adoptarea aşa-zisei etici naturale se arată a fi în opoziţie totală cu religia creştină. Creştinismul propovăduieşte credinţa
înainte de toate, îngrădind raţiunea omenească cu graniţele trasate de revelaţia dumnezeiască, conducând la sfinţenie prin
mijlocirea harului dumnezeiesc. Cu alte cuvinte, Creştinismul fiind o religie a revelaţiei, cu dogmele şi adevărul său, cere mai
înainte de toate credinţă şi îşi întemeiază morala pe harul dumnezeiesc; francmasoneria acceptă numai adevărul natural şi
aduce adepţilor săi libera cugetare şi investigarea realităţii numai cu ajutorul raţiunii. Îşi bazează morala numai pe forţele
naturale ale omului şi are numai scopuri omeneşti.Incompatibilele contradicţii dintre Creştinism şi Francmasonerie sunt
clare. Este firesc faptul că diferite denominaţiuni creştine au luat poziţie împotriva Francmasoneriei. Nu numai Biserica
Catolică, pentru propriile-i motive, a înfierat prin numeroase enciclice papale mişcarea masonică, ci şi comunităţile
Luterane, Metodiste sau Presbiteriene au declarat-o ca fiind incompatibilă cu creştinismul. Mai mult ca oricare, Biserica
Ortodoxă, păstrând în integralitatea sa tezaurul credinţei creştine, i s-a împotrivit de fiecare dată când chestiunea
Francmasoneriei a fost ridicată. De curând, Comisia Inter-Ortodoxă, întrunită la muntele Athos şi la care au luat parte
reprezentanţii tuturor bisericilor autocefale ortodoxe, au caracterizat Masoneria ca fiind “un sistem anticreştin,
subversiv”.Adunarea Episcopilor greci în şedinţa mai sus menţionată a ascultat şi a acceptat următoarele concluzii care au
fost formulate pe baza cercetărilor şi a discuţiilor de către Prea Sfinţia Sa Arhiepiscopul Hrisostomos al Atenei:
Francmasoneria nu poate fi compatibilă cu creştinismul atâta timp cât ea rămâne o organizaţie secretă acţionând şi
propovăduind în ascuns, glorificând raţionalismul. Francmasoneria acceptă în rândurile membrilor săi nu numai creştini ci
şi iudei şi musulmani. Ca urmare, clerului nu-i poate fi permis să facă parte din această organizaţie. Orice cleric care o va
face trebuie depus. Este absolut necesar să fie atrasă atenţia acelora care au intrat în Masonerie fără gânduri ascunse şi fără
să se fi lămurit ce este într-adevăr Masoneria, să rupă orice legătură cu ea, creştinismul fiind singura religie care învaţă
adevărul absolut şi care satisface întru totul nevoile morale şi religioase ale omului. În unanimitate şi într-un singur glas
episcopii Bisericii Greciei au aprobat cele spuse şi declară că toţi fii credincioşi ai bisericii trebuie să se ferească de
Francmasonerie. Cu nestrămutată credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui şi
iertarea păcatelor după bogăţia harului Lui, pe care L-a făcut să prisosească în noi, în toată înţelepciunea şi priceperea
(Efeseni 1, 7-8) întru adevărul revelat de El şi propovăduit de Apostoli, nu prin cuvinte înţelepte ci împărtăşindu-ne din
Sfintele Taine prin care suntem curăţaţi şi mântuiţi spre viaţă veşnică, nu trebuie să decădem din harul lui Hristos devenind
părtaşi la închinarea păgânească. Este împotriva firii să aparţii lui Hristos şi în acelaşi timp să cauţi uşurare şi perfecţiune
morală în afara Lui. Acestea fiind spuse, toţi cei care au luat parte la iniţierile masonice, de acum trebuie să rupă orice
legătură cu lojele şi activităţile masonice, asigurându-se astfel de reînnoirea legăturilor, slăbite de ignoranţă, cu Dumnezeul
şi Mântuitorul nostru. Adunarea Episcopilor Bisericii Greciei aşteaptă cu dragoste acest lucru de la cei iniţiaţi în loje, fiind
încredinţată că mulţi dintre ei au primit iniţierea masonică neştiind că prin aceasta ei au trecut la altă religie, ci au făcut-o din
ignoranţă crezând că nu au făcut nimic potrivnic credinţei părinţilor lor. Încredinţându-i dragostei, şi în nici un caz ostilităţii
sau adversităţii fiilor credincioşi ai Bisericii, Adunarea Episcopilor îi îndeamnă să i se alăture în rugăciune ca Domnul Iisus
Hristos Calea, Adevărul şi Viaţa să-i lumineze şi să-i întoarcă la adevărul de care prin ignoranţă s-au depărtat.
|