
DESPRE OCEANOGRAFIA ORTODOXĂ Înţelegem prin oceanografia ortodoxă o preocupare permanentă, vitală, pentru înţelegerea lumii înconjurătoare, de la aspectele ei cotidiene, prozaice şi până la gesturile complexe, tainice, religioase; în acelaşi timp, o luare de poziţie, o valorificare a lumii din perspectivă ortodoxă. Nu am anunţat-o ca pe o ştiinţă, nu temându-ne de rigoarea impusă de disciplinele ştiinţifice, ci pentru că dorim ca oceanografia ortodoxă să fie un mod de a aprecia tot ceea ce ne conţine şi, pe de altă parte, o înlesnire a accesului la înţelesurile lumii româneşti ortodoxe, nu ca la un fişier bibliografic, ci ca la o părtăşie de viaţă, ca un răspuns la permanenta provocare a transcendentului în imediat. Aceasta presupune existenţa apriorică a unui fel ortodox de a vedea lumea. Astfel, oceanografia ortodoxă înseamnă recepţionarea spiritului vremii prin folosirea unei grile hermeneutice şi totodată, dar mai întâi, încercarea de a crea una. Nu cu valoare constatativ-descriptivă vom promova această perspectivă, ci cu conştiinţa şi cu puterea dată de experienţa participării la „lume” a fiecăruia dintre noi şi cu dorinţa de a cunoaşte această lume. Nu cateheză, ci efortul de a simţi nemijlocit semnificaţiile lumii ce ne înconjoară şi ne conţine ca un ocean, de a ne aduce la Viaţă. Din această perspectivă se lasă interpretate toate fragmentele lumii cotidiene, de la gestul sportiv până la performarea pseudo-culturii (ca formă proprie de expresie a lumii moderne). Un gest, oricare ar fi el, o dată încadrat şi valorificat ca act public, devine act politic. Iată ceea ce nu vom face: nu vom susţine un anumit partid, nici propagandistic, nici principial – acest lucru nu exclude posibilitatea ca anumite puncte de vedere ce ne aparţin să coincidă cu cele ale unui partid politic, oricare ar fi acesta. Politic, de ani de zile, românii sunt ciungi: nu mai au decât o mână, stânga. Mănâncă, scriu, se închină cu stânga. Până şi dreapta judecată o fac tot cu stânga. Stânga încearcă, la noi, să devină dreapta. Cum să fie stânga dreaptă? * Oceanografia, după dicţionare, este ştiinţa care se ocupă cu studiul oceanului din perspectivă zoologică, botanică, fizică şi chimică. Mircea Eliade a folosit, în volumul Oceanografie, un alt înţeles al acestui termen: „Încercarea aceasta de privi viaţa de toate zilele a sufletului, de a dezlega iarăşi, cu seriozitate, problemele simple – pe care nu le mai ia nimeni în seamă pentru că sunt prea mari sau prea simple – o numesc oceanografie.” Încercând să facem un pas mai departe, am definit oceanografia în sintagma folosită în subtitlul revistei, aceea de oceanografie ortodoxă, într-un mod asumat incomplet, eliptic, înţelesul acestei sintagme urmând să se împlinească în sensurile articolelor sale. Materialul cuprins în revistă a fost împărţit în patru capitole, ce descriu tot atâtea poziţii ale omului în raport cu Dumnezeu: de la performarea actului ritual/ sub asistenţă divină până la trăirea conştientă a divinităţii. Faptul esenţial în ceea ce priveşte definirea fiecărui capitol este cuprins în titlul său, toate cele patru titluri făcând, explicit ori subînţeles, referire la relaţia omului cu timpul, la felul în care ştie să fie deasupra vremurilor şi nu apăsat de ele, sau la modul în care ştie să dea timpului valenţa atemporalităţii. Toate aceste capitole vor cuprinde descrieri ale unor gesturi, obiecte, fenomene, din lume (lumea modernă, a cărei modernitate s-a preschimbat de multă vreme în post-modernitate) din perspectiva oceanografiei ortodoxe. (SCARA, Prima Treaptă, februarie 1997)

DESPRE

OCEANOGRAFIA ORTODOXĂ

Înţelegem prin oceanografia ortodoxă o preocupare permanentă, vitală, pentru înţelegerea lumii înconjurătoare, de la aspectele ei cotidiene, prozaice şi până la gesturile complexe, tainice, religioase; în acelaşi timp, o luare de poziţie, o valorificare a lumii din perspectivă ortodoxă. Nu am anunţat-o ca pe o ştiinţă, nu temându-ne de rigoarea impusă de disciplinele ştiinţifice, ci pentru că dorim ca oceanografia ortodoxă să fie un mod de a aprecia tot ceea ce ne conţine şi, pe de altă parte, o înlesnire a accesului la înţelesurile lumii româneşti ortodoxe, nu ca la un fişier bibliografic, ci ca la o părtăşie de viaţă, ca un răspuns la permanenta provocare a transcendentului în imediat. Aceasta presupune existenţa apriorică a unui fel ortodox de a vedea lumea. Astfel, oceanografia ortodoxă înseamnă recepţionarea spiritului vremii prin folosirea unei grile hermeneutice şi totodată, dar mai întâi, încercarea de a crea una. Nu cu valoare constatativ-descriptivă vom promova această perspectivă, ci cu conştiinţa şi cu puterea dată de experienţa participării la „lume” a fiecăruia dintre noi şi cu dorinţa de a cunoaşte această lume. Nu cateheză, ci efortul de a simţi nemijlocit semnificaţiile lumii ce ne înconjoară şi ne conţine ca un ocean, de a ne aduce la Viaţă. Din această perspectivă se lasă interpretate toate fragmentele lumii cotidiene, de la gestul sportiv până la performarea pseudo-culturii (ca formă proprie de expresie a lumii moderne).

Un gest, oricare ar fi el, o dată încadrat şi valorificat ca act public, devine act politic.

Iată ceea ce nu vom face: nu vom susţine un anumit partid, nici propagandistic, nici principial – acest lucru nu exclude posibilitatea ca anumite puncte de vedere ce ne aparţin să coincidă cu cele ale unui partid politic, oricare ar fi acesta.

Politic, de ani de zile, românii sunt ciungi: nu mai au decât o mână, stânga. Mănâncă, scriu, se închină cu stânga. Până şi dreapta judecată o fac tot cu stânga. Stânga încearcă, la noi, să devină dreapta. Cum să fie stânga dreaptă?

Oceanografia, după dicţionare, este ştiinţa care se ocupă cu studiul oceanului din perspectivă zoologică, botanică, fizică şi chimică. Mircea Eliade a folosit, în volumul Oceanografie, un alt înţeles al acestui termen: „Încercarea aceasta de privi viaţa de toate zilele a sufletului, de a dezlega iarăşi, cu seriozitate, problemele simple – pe care nu le mai ia nimeni în seamă pentru că sunt prea mari sau prea simple – o numesc oceanografie.” Încercând să facem un pas mai departe, am definit oceanografia în sintagma folosită în subtitlul revistei, aceea de oceanografie ortodoxă, într-un mod asumat incomplet, eliptic, înţelesul acestei sintagme urmând să se împlinească în sensurile articolelor sale.

Materialul cuprins în revistă a fost împărţit în patru capitole, ce descriu tot atâtea poziţii ale omului în raport cu Dumnezeu: de la performarea actului ritual/ sub asistenţă divină până la trăirea conştientă a divinităţii. Faptul esenţial în ceea ce priveşte definirea fiecărui capitol este cuprins în titlul său, toate cele patru titluri făcând, explicit ori subînţeles, referire la relaţia omului cu timpul, la felul în care ştie să fie deasupra vremurilor şi nu apăsat de ele, sau la modul în care ştie să dea timpului valenţa atemporalităţii.

Toate aceste capitole vor cuprinde descrieri ale unor gesturi, obiecte, fenomene, din lume (lumea modernă, a cărei modernitate s-a preschimbat de multă vreme în post-modernitate) din perspectiva oceanografiei ortodoxe.

(SCARA, Prima Treaptă, februarie 1997)